Inca din copilarie crestem in universul nostru perfect, inspirat de frumoasele povesti cu printi si printese, happy end la fiecare, dar ajungem la varsta maturitatii cu ceva centimetri si kilograme in plus ca sa ne lovim de realitate.
Se pare ca nu-i chiar asa de simplu si frumos precum pare la prima vedere.
Toate am crescut cu aceleasi povesti, toate femeile, toate asteapta ziua in care o sa-l intalneasca pe prince charming, momentul in care il vezi si in creierul tau se produce o reactie asemanatoare cu focurile de artificii, pacat ca odata cu trecerea timpului dupa multi ani de asteptare, multi, multi printi dar numai nu pe cal alb si nu charming realizezi ca el nu exista.
Ma intreb, oare asta se intampla pentru ca oamenii sec XXI si-au pierdut din romantism, nu mai viseaza si au cazut in capcana capitalismului si democratiei, sau poate povestile totusi raman povesti?
In zilele noastre nu mai gasesti intamplari reale conform scenariului din povesti si basme, trebuie sa accepti ce-ti ofera societatea........si oferta nu este variata, nu mai exista barbati aratosi, galanti, educati, etc...adica barbati in tot sensul cuvantului, care stie cand trebuie sa bata cu pumnul in masa si cand trebuie sa plece capul in fata femeii pe care o iubeste........tot cu ce ne multumim e o floare de ziua de nastere, un film odata in luna si un "Te iubesc" spus in gol.
Ajung la concluzia ca povestile au fost inventate pentru noi femeile, pentru a ne usura existenta, pentru a ne invata sa visam, sa speram, sa credem in ceva mai frumos decat ceea ce ne inconjoara si pentru a putea inspira si pe altii.
Cu toate acestea, vad in fiecrae zi femei care inca mai cred in povesti, femei care-l astepta pe prince charming si nu ezita sa-l caute....si asta nu pentru ca o spun cu voce tare, ci pentru ca se vede in privirea lor nerebdatoare, care spera la un "happilly ever after".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu